Comuna Greaca este formata din satele Greaca (resedinta), Putu Greci si Zboiu si se afla in extremitatea sud-estica a judetului, pe malul stang al Dunarii, la limita cu judetul Calarasi si la granita cu regiunile Ruse si Silistra din Bulgaria. Este strabatuta de soseaua nationala DN41, care leaga Giurgiu de Oltenita. Langa Greaca, din acest drum se ramifica soseaua nationala DN5A care duce spre nord-est la Adunatii Copaceni (unde se termina in DN5).

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltenița a județului Ilfov și era formată numai din satul de reședință, cu 1653 de locuitori ce trăiau în 273 de case și 5 bordeie. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă cu 43 de elevi (dintre care 7 fete). Anuarul Socec din 1925 o consemenază în aceeași plasă, având 2353 de locuitori în satele Greaca, Puțu Greci și Zboiu.

În 1950, comuna a fost arondată raionului Oltenița din regiunea București. În 1968, a revenit la județul Ilfov, reînființat. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei la județul Giurgiu.


Nouă obiective din comuna Greaca sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local. Patru dintre ele sunt situri arheologice: situl de la „Valea Fântânilor” din incinta Stațiunii Viticole Greaca; situl de „la Crețulescu”, la nord de fostul lac Greaca; situl de „la Slom” (la 2 km est de satul Greaca); și situl de la „lacul Zboiu”, la sud de satul Puțu Greci. Ele conțin urme de așezări începând cu neolitic până în Evul Mediu Timpuriu.

Alte patru sunt clasificate ca monumente de arhitectură, toate aflate în satul Greaca: biserica „Sfinții 40 de Mucenici” (1907); biserica din cimitir (1888); conacul Gorski (1900–1916), astăzi stațiune viticolă; și școala veche (1887), azi grădiniță. Un ultim obiectiv, clasificat drept monument memorial sau funerar, este o cruce comemorativă din 1934, aflată în incinta bisericii „Sfinții 40 de Mucenici”.


GREACA- ATESTARE DOCUMENTARǍ ŞI REPERE ISTORICE

Legenda spune că, moşia a fost în proprietatea unei grecoaice care, la aproximativ un km depărtare de intrarea dinspre est avea un han al cărui nume era „La Greaca cea Frumoasă”, prescurtat „La Greaca”. Mulţi dintre grecii ce veneau aici pentru pescuit sau la tăierea papurei, s-au stabilit în apropierea hanului. Ulterior, Mănăstirea Mislea(din Prahova) a cumpărat pământuri la Greaca, astăzi pe locul fostei proprietăţi mănăstireşti aflându-se vatra satului.

Prima atestare documentară a localităţii datează din (luna august 16 zile, în anul 7040)anul 1532, cu ocazia trecerii prin aceste locuri a domnului Ţării Româneşti Vlad Voevod.

Cercetările arheologice mai vechi sau mai noi atestă prezenţa unor aşezări omeneşti încă din epoca neoliticului peste care se suprapun cele din epoca geto-dacică şi apoi ale evului mediu timpuriu.

Viile şi vinul de Greaca, peştele de baltă, alături de culturile cerealiere, au reprezentat o importantă sursă de venit pentru domnitorii Ţării Româneşti.

Despre fosta baltă, avem prima atestare în anul 1526, de pe vremea când se numea încă Balta Doamnei, întrucât soţia lui Radu de la Afumaţi, Doamna Ruxandra, beneficia de toate veniturile realizate din exploatarea ei.

Viile de la Greaca sunt atestate documentar pentru prima dată în hrisovul lui Gavril Movilă din 27 august 1618, la sfârşitul secolului al XVII-lea, având deja o reputaţie larg cunoscută în Ţara Românească.

În această privinţă putem merge mult mai departe cu ipotezele, întrucât încă de pe vremea lui Mihai Viteazul şi Mircea Vodă exista în cramele domneşti vinul de Greaca.

Secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) a constituit punctul terminus al prezenţei călugărilor în localitatea Greaca.

Repere istorice:

În primul război mondial, teritorul comunei Greaca(a devenit în toamna anului 1916), ca dealtfel toată Ţara Românească, teatru de război între trupele române şi trupele inamice, aceasta în condiţiile retragerii de pe frontul din Transilvania, a puternicei ofensive germano-bulgare, a străpungerii frontului ruso-român de aici şi a insuccesului „manevrei de la Flămânda” condusă de generalul Al. Averescu.

Administraţia militară germană impusă întregului judeţ a însemnat o înrăutăţire a situaţiei populaţiei supusă la plata unor amenzi foarte mari, la diferite corvezi pentru trupele de ocupaţie, rechiziţiei forţate, deportări sau chiar execuţii.

Şi-au dat viaţa în războiul pentru întregirea neamului peste 20 de eroi ai localităţii noastre.

În timpul celui de-al doilea război mondial, comuna Greaca a cunoscut din nou ocupaţia trupelor străine. Primul eşantion de trupe germane şi-a făcut apariţia la Giurgiu, în octombrie 1940 (unităţi de antiaeriană şi pontonieri). Luna martie a dus la completa invadare a judeţului de către trupele germane care treceau în Balcani.

Există multe materiale care se referă la actele „eliberatoare” ale Armatei Roşii pe teritoriul judeţului Giurgiu: intimidarea populaţiei, jafuri, devastări, rechiziţii de animale, mijloace de transport, deportări de populaţie. În comuna Greaca, soldaţii ruşi au fost protagoniştii unor scene de coşmar povestite azi de bătrânii satului.

Dintre eroii neamului care şi-au jertfit viaţa în luptele celui de-al doilea război mondial consemnăm: sergent Târcă T. Marin, caporal Preoteasa Gheorghe, soldaţii Zeldea A. Gheorghe, Roşu P. Tudor şi mulţi alţii.
După 1945, România avea să cunoască un proces de înlăturare a democraţiei şi impunerea regimului totalitar comunist.

Ca urmare a colectivizării agriculturii, mulţi ţărani ai comunei au sărăcit, luându-li-se proprietăţile, pământul şi animalele.

Situaţia s-a schimbat după decembrie 1989. Ţăranii şi–au recăpătat pământurile, unii au devenit chiar mici întreprinzători, încercând să se adapteze cerinţelor economiei de piaţă şi regulilor vieţii democratice.